Apr
22

Băbăluda, obicei de Sfântul Gheorghe

        Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din calendarul ortodox, sărbătorit la data fixă în fiecare an – 23 aprilie. În tradiţia populară sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sângeorz, fiind considerat a fi un zeu al vegetaţiei, protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor, el fiind identificat în Panteonul românesc cu Cavalerul Trac.În spiritualitatea populară, Sângeorz este cel de-al doilea stâlp calendaristic, alături de Sfântul Dumitru – Sâmedru , între cele două divinităţi existând o înţelegere cosmică, Icoana Sfantului Gheorghefacilitată şi de divinitatea supremă. Se spune că atunci când se aud primele broaşte cântând, Sângeorz ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viaţă, el fiind considerat Cap mare de primăvară, înverzitorul întregii naturi, semănătorul tuturor culturilor şi închizătorul anotimpului friguros.

Toamna, Sâmedru, care nu iubeşte pomii înverziţi, primeşte cheia de la Sângeorz pentru a închide timpul frumos şi a slobozi din adâncuri anotimpul rece. În calendarul popular, ca şi în tradiţia creştină, spune Ion Ghinoiu, Sângeorz este o divinitate tânără, hipomorfă, purtată în spate de un cal. În egală măsură, el este şi o divinitate pastorală, de origine indo-europeană, ziua sa de celebrare fiind considerată a fi momentul de început a anului pastoral. Dacă în trecut această sărbătoare era cinstită cu mult fast timp de trei zile, astăzi, doar cu totul izolat, mai străbate farmecul ei de altădată. Multe dintre aceste obiceiuri au dispărut deja, altele abia mai supravieţuiesc. Un asemenea obicei care se practica până în urmă cu ceva timp cu regularitate este obiceiul „Băbăluzii” din localitatea Măhăceni, judeţul Alba, dar este întâlnit şi în comuna Unirea, mai exact în satul Dumbrava, unde acestui obicei i se încearcă să i se ofere din nou viaţă. Denumirea acestui obicei diferă de la sat la sat, în Dumbrava acesta poartă numele de Băbălugă.

Acest obicei face parte din varietatea obiceiurilor tradiţionale din ciclul calendaristic ritual care se crede că ar proteja şi provoca rodnicia pământului. Băbăluda este o sărbătoare cu dată fixă pe 23 aprilie. Întreg ceremonialul se desfăşoară de dimineaţă, aşa încât să se sfârşească pe timpul când se intră la biserică. Băbăluda este un ţigan mascat cu crengi de mesteacăn din pădure de către tineri. BăbăludaDe la intrarea în sat, Băbăluda stârnea curiozitatea şi era însoţită de muzicant, iar împreună se deplasează de-a lungul celor două uliţe ale satului. Băbăluda este luată de chizeşi, adică un fel de vătafi, sub protecţia lor. Din alaiul Băbăluzii fac parte chizeşii, ceteraşul, feciorii şi copiii până la 9 ani. Pentru a nu fi descoperit, Băbăluda are în mână o nuia cu care se apără de cei care vor să-i tragă masca de pe faţă şi nu merge liniştit, ci se învârte , joacă, zbiară, se strâmbă către copiii care nu-i dau pace şi o fac să vorbească: „Băbăludă, ludă/ Două ouă şi-o plăcintă/Ş-un dărab de carne friptă”!…”

Chizeşii sunt cei care au un coş în care pun câte un ou de la fiecare gospodărie. De asemenea, locuitorii satului udau pe furiş Băbăluda ca să o demaşte. Acest obicei al udatului se datorează credinţei ca să fie ploaie în anul respectiv, să se facă roadele. La capătul satului, chizeşii dezbracă băbăluda fiindcă este udă şi astfel se va afla cine era sub mască.

Acest obicei se încheie cu o petrecere la care participă toţi tinerii satului, se face o papară din 20 de ouă, iar restul ouălor sunt vândute, iar din banii primiţi este plătit ceteraşul şi se cumpără băutură pentru petrecere.

Oul, ca simbol al germinaţiei, în sens magic, transmite spiritul fecundităţii, al fertilităţii. Feciorii apar ca nişte intermediari între realitate şi divinitate. Băbăluda din Măhăceni care se mai practică şi azi, dar nu cu regularitate, nu a rămas aceeaşi, ci a suferit unele modificări. Astăzi nu mai sunt chizeşi. Ţiganul nu mai merge în pădure pentru a fi mascat. Feciorii aduc crengile de mesteacăn din pădure la unul dintre ei acasă, iar în noaptea de Sângiorz duc ţiganul şi-l îmbracă în şură. Ouăle sunt adunate de feciorii care au rolul de a proteja Băbăluda.

Bibliografie:

Ion Ghinoiu, Sărbători şi obiceiuri româneşti, Editura Elion, Bucureşti, 2007.

Acest articol a post publicat în Aprilie şi etichetat , , , , , , , , , , , , , . Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>