Apr
20

PĂŞTENII din Vinerea, Alba

        Satul Vinerea, din judeţul Alba, se pregăteşte de sărbătoare. Freamătul sărbătorilor de Paşti şi mireasma dulce a florilor de primăvară vestesc aproprierea marelui praznic al Învierii Mântuitorului. Casele şi curţile, curate şi îngrijite, grădinile plivite şi pomii înfloriţi, chipurile luminate ale oamenilor, zumzetul albinelor, zborul fluturilor şi al păsărilor de tot felul, toate la rândul lor, sunt pregătite să vestească Învierea lui Hristos, printr-un obicei al întregii comunităţi săteşti, care a dus faima vinerenilor în întregul ţinut românesc.

În satul Vinerea, din anul 1948, se păstrează o deosebit de frumoasă tradiţie. Este Spre casa Pasteanuluivorba despre obiceiul „Păştenii”, iniţiat de preotul de atunci, Ioan Sabău, şi care se respectă cu sfinţenie de comunitatea sătească în fiecare an. Până atunci, Paştile pentru sărbătoarea Învierii erau pregătite de familiile înstărite din sat, însă, după o vreme, preotul şi consiliul parohial au hotărât ca Paştile să fie pregătite de contingentul de oameni care au împlinit etatea de 60 de ani. De atunci, cu mare responsabilitate şi cu multă seriozitate, păştenii se întrunesc în repetate rânduri şi din timp, pentru a pregăti Paştele şi să aleagă la casa căruia dintre ei să se aducă cele necesare pentru Paşti. Fiecare dintre ei aduc vinul pentru Paşti, îşi cumpără ciubere, pe care îşi scriu numele, femeile îşi fac desagi noi, se dă comandă la brutărie pentru pâine şi se cumpără lumânări. Toate acestea sunt aduse la casa păşteanului ales. În Miercurea Mare, preotul merge la casa păşteanului pentru a o sfinţi şi face sfeştanie.Femeile duc ciuberele împodobite cu verdeaţă, urmate de ceilalţi oameni

În Joia Mare, dis-de-dimineaţă, păştenii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare vin la biserică pentru a lua praporii şi icoanele. Împărţirea acestora este stabilită din timp, astfel încât fiecare păştean ştie ce anume va trebui să ia din biserică, unii praporii de procesiune, alţii icoanele. În faţa bisericii, se formează alaiul din păştenii care poartă praporii şi icoanele, conduşi de preoţii prezenţi la sărbătoare, oamenii din sat, pornindu-se spre casa păşteanului.

Întregul sat participă la acest obicei, astfel, în drumul spre biserică, în faţa porţilor împodobite cu sălcuţe sfinţite la Florii, femeile, bărbaţii şi copiii aşteaptă cu nerăbdare alaiul condus de către preoţi. Când alaiul ajunge în dreptul lor, pornesc şi ei spre casa păşteanului.

Ciuberele păştenilorPână la sosirea alaiului de la biserică, gazdele trebuie să termine ultimele pregătiri pentru primirea oaspeţilor. Ograda şi casa strălucesc de curăţenie, fapt ce denotă că acolo locuieşte un păştean gospodar. În curte sunt aranjate în ordine ciuberele gata pregătite şi îmbodobite cu verdeaţă de către femei, pe care scrie numele fiecărei familii de păştean. Când se vesteşte că alaiul condus de preoţi se apropie, gazdele ies pe treptele casei pentru a întâmpina oaspeţii. Ajunşi la casa păşteanului, preoţii oficiază o slujbă specială, iar păştenii aşează în desagi pâinea pentru Sfintele Paşti. În urmă cu ceva ani, vinul era adus deodată cu pâinea la biserică, fiind pus într-un butoi şi aşezat într-un car împodobit şi tras de o pereche de cai sau boi. În timp, s-a renunţat la această tradiţie, iar vinul este dus la biserică din timp cu maşina.

După oficierea slujbei din curtea păşteanului gospodar, se pleacă spre biserică într-o ceremonie impresionantă la care participă tot satul. În fruntea procesiunii sunt preoţii, urmaţi de păşteni, care poartă în spate desagii cu pâine, iar după ei femeile ducând ciuberele împodobite cu verdeaţă. Alaiul cuprinde şi pe ceilalţi creştini din sat, care vin în spatele păştenilor. Lumănări pentru păşteni

Ajunşi la biserica impunătoare din centrul satului, preoţii oficiază slujba de aducerea în biserică a pâinii şi a vinului pentru Paşti, slujbă la care participă întreaga suflare a satului. La finalul slujbei, fiecare creştin participant la slujbă este miruit de către preoţi, iar la ieşirea din biserică fiecare primeşte câte un colac şi un pahar cu vin. Ca în fiecare an, la ieşirea din biserică, are loc momentul tradiţional al obiceiului, poza de grup a păştenilor şi a preoţilor, pe scările din faţa bisericii, dar şi a tuturor participanţilor la aducerea pâinii la biserică pentru Sfintele Paşti.

Aduse toate bucatele la biserică, vinerenii aşteaptă marele praznic al Învierii Mântuitorului, în rugăciune şi post. Duminică dimineaţa participă la momentul înălţător al Învierii, primesc Paştile, ciocnesc câte un ou şi se salută creştineşte: “Hristos a Înviat!” şi răspund: “Adevărat a Înviat!”. A doua zi de Paşti, păştenii se adună la o masă comună şi hotărăsc să mai ridice o troiţă, să repare ceva la biserică sau să facă o fântână pe hotar, unde se simte lipsa apei în timpul verii.

Bibliografie:

Avram Cristea, Obiceiuri şi datini din judeţul Alba, Editura Unirea, Alba Iulia, 2007

Acest articol a post publicat în Aprilie şi etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>