Apr
28

Tradiţii la Izvorul Tămăduirii

     În mijlocul Săptămânii Luminate, Biserica a aşezat o sărbătoare a Maicii Domnului. În sâmburele sărbătorii Fiului lui Dumnezeu este firesc să trăim comuniunea cu cea care I-a fost mamă. Sărbătoarea se numeşte „Izvorul Tămăduirii” şi este legată de un izvor, sau mai degrabă de o fântână, aşezată în Constantinopol, a cărei apă a devenit vindecătoare.

În această zi, sătenii se adună la biserică unde preotul sfinţeşte apele, face Icoana Izvorul Tamaduiriiagheasma pentru tot anul. Fiecare credincios îşi ia în vase din această apă sfinţită, şi este un obicei foarte vechi care spune că „dacă se stropesc animalele cu apa sfinţită la Izvorul Tămăduirii acestea vor fi ferite de orice boli, de trăsnete, de farmece”.

De asemenea, sătenii duc din apa sfinţită la casele lor şi stropesc ogoarele pentru rod bun, seminţele ce vor fi puse în pământ, casele, pentru a fi ferite de „lucrul rău” şi grajdurile pentru a nu fi luată mana de la vaci. Este un obicei vechi, ca după terminarea Sfintei Liturghii, sătenii să împartă din bucatele proaspăt pregătite săracilor şi rudelor. Creştinii vin în această zi la biserică cu coşărci în care au paşti, cozonaci, oua roşii, vin, şi din toate acestea fac pomană de sufletul celor răposaţi.

În alte sate, creştinii se adună în număr mare la intrarea în comună, la aşa zisul „Izvor al Tămăduirii”. Aici se oficiază o slujbă, după care fiecare om îşi ia apa sfinţită. Această sărbătoare are menirea de a aduna un număr mare de săteni laolaltă care după slujba religioasă se înveselesc la o masă îmbelşugată.

Acest articol a post publicat în Aprilie şi etichetat , , , , , . Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>