Aug
14

Spiritualitate românească de Sântămărie Mare

     Adormirea Maicii Domnului este o importantă sărbătoare ortodoxă, prăznuită de creştini de peste 2000 de ani, fiind precedată de un post de două săptămâni. Sântămărie Mare este cea mai mare sărbătoare închinată Fecioarei Maria. După ce şi-a împlinit misiunea ei de a-L naşte pe Fiul lui Dumnezeu şi a fi Mamă a Bisericii, Maica Domnului a dorit să se mute în Împărăţia Fiului Său iubit. Această cerere i-a fost îndeplinită, fiind astfel săvârşită şi dorinţa creştinilor ca trupul Maicii Domnului să nu fie supus putreziciunii şi să fie luat la cer, ca şi Iisus Hristos.

Aici, Adormirea Maicii Domnuluitradiţia cunoaşte două versiuni: după una, trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcaşurile cereşti, iar după cealaltă, trupul Maicii Domnului a fost răpit la cer chiar din mâinile Apostolilor Petru şi Pavel în momentul în care se pregăteau să-l pună în mormânt, în mâinile lor rămânând doar pânza în care era înfăşurat.

Sfânta Maria a dispărut din mormânt înainte ca acesta să fi fost pecetluit, ca să nu dea necredincioşilor prilejul de a spune, ca în cazul lui Hristos, că trupul i-ar fi fost furat. Aceasta este, de fapt, raţiunea diferenţei dintre cele două versiuni: a înălţării Maicii Domnului chiar din mâinile Apostolilor şi a înălţării ei după trei zile de şedere în mormânt. Credinţa în înălţarea Fecioarei la cer trebuia apărată prin dispariţia ei chiar din mâinile acelora care o înmormântaseră, în prezenţa martorilor la eveniment. În acest mod trupul Maicii Domnului a fost ridicat la cer, nu prin puterea ei proprie, ci prin puterea lui Hristos Dumnezeu. Adormirea ei şi ridicarea cu trupul la cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor.

Există mai multe tradiţii populare legate de acest mare praznic, al Adormirii Maicii Domnului. De pildă, la ţară, în vii se angajează pândarii strugurişi se spune că se „leagă” ciocul păsărilor pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. În părţile Moldovei, Sfânta Maria Mare (15 august) era considerata „a morţilor” fiind pomeniţi toţi ce au numele pornind de la cel al Preacuratei şi doar la Sfânta Maria Mică (8 septembrie) erau serbaţi cei vii cu asemenea nume.

Sărbătoarea Sfintei Marii este şi ea un hotar, acum adunându-se ultimele plante de leac şi putem afla cum va fi toamna ce se apropie. Este un alt moment important al calendarului viticol. De asemenea, se oferea din nou ofrandă din noua poamă a strugurilor. Se împart struguri şi prune pentru sufletul morţilor. Obiceiul vestimentar care obliga bărbatul să poarte căciula între Sântămărie şi Sângiorz era respectat pretutindeni. De asemenea, între Sântămării se seamănă grâul, iar la Sfânta Marie Mare se culeg flori şi se pun la icoana Preacuratei, acestea fiind apoi bune de leac. Tradiţia populară mai spune că dacă înfloresc trandafirii pe la Sântămărie, toamna va fi lungă şi bogată.

Sursa foto: crestinortodox.ro, iasiplus.ro

Acest articol a post publicat în August şi etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>