Dec
29

Scenariu arhaic la răscrucea dintre ani

    Despre timp, Mircea Eliade crede că la fel ca omul, se naşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare, ca apoi, simbolic, să fie oprit în noaptea dintre ani, pentru ca ciclul să se reia, mereu, mereu la nesfârşit.

În „Obiceiuri şi datini din judeţul Alba”, folcloristul Avram Cristea consemnează că „Timpul, în mentalul popular, are soarta omului: se naşte, creşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare ca să renască iarăşi, având pentru fiecare etapă o reprezentare mitică”. Dintre acestea, spune Avram Cristea, „doar Zeul Tată – Moş Crăciun şi Zeiţa Mamă – Dochia mor, unul iarna, iar celălalt primăvara şi reînvie, primul ţărani românimarcând Anul Nou Civil, iar celălalt, Anul Nou Agrar”. În calendarul religios român, „vârstele anului” sunt reprezentate de Sfântul Vasile, Sfântul Gheorghe, Sfântul Ilie şi Sfântul Nicolae.

Din înţelepciunea ţăranului roman, Traian Herseni consemnează în „Forme străvechi de cultură poporană românească” că: „orice început, fie viaţă, an, treabă, drum, căsătorie, moarte, adică de trecere sau schimbare a unei stări în alta, reprezintă o perioadă de criză, în care lupta dintre forţele răului şi binelui este inevitabilă”. Un asemena haos are loc la răscrucea dintre ani, când pe perioada celor 12 zile, forţele malefice se „încaieră” cu cele benefice, când se crede că cerurile se deschid, sufletele morţilor se întorc pe pământ, animalele vorbesc, etc. Acestea sunt credinţe sau superstiţii existente în tradiţiile tuturor popoarelor.

Pentru etnologi, regiunea balcanică reprezintă La aratcea mai bogată zonă din Europa. Aici se află încă o uriaşă varietate de cutume unice, cu rădăcini în cele mai vechi timpuri. Valer Butură, în „Cultura spirituală românească” precizează că „timpul anului se socotea în luni, săptămâni şi zile, după străvechi jaloane cultice legate de cultul soarelui şi al altor sacrilităţi primare, apoi de zeităţi păgâne, înlocuite şi aniversate în sărbătorile creştine”. Sabin Cioica, în „Turism cultural în Ţara Moţilor”, aminteşte, în acest sens, că în Munţii Apuseni, oamenii măsurau ziua în popasuri: popasul de dimineaţă, de la revărsatul zilei până când soarele se ridică de o suliţă la orizont; al doilea popas, care ţine până la apogeul soarelui pe bolta cerească; al treilea popas, până când soarele este de o suliţă de orizontul de apus şi al patrulea popas, care ţine până la lăsarea întunericului.

Transmise peste generaţii, obiceiurile constituie un fel de memorie vie a neamului, în care se regăsesc structuri comportamentale arhaice, în care sunt surprinse mutaţii ce-au avut loc de-a lungul timpului în mentalitatea colectivităţii. Dintre acestea, cele mai multe sunt legate de sărbătorile iernii.

Sursa foto: belsim.wordpress.com, 7zile.ro

Acest articol a post publicat în Decembrie şi etichetat . Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>