Dec
31

Anul Nou şi Boboteaza

      Poporul român este unul dintre cele mai privilegiate, fiind depozitarul unor tradiţii şi obiceiuri deosebite, care, prin originalitatea şi caracteristicile specifice, leagă vechi timpuri de cele noi. Tradiţiile vechi poartă cu ele podoabe şi daruri ale pământului, înţelepciunea poporului şi credinţa în Dumnezeu.

Cele mai multe dintre datinile noastre sunt strâns legate de Sărbătorile Crăciunului şi ale Anului Nou. PlugusorVechi izvoare atestă celebrarea Anului Nou toamna, apoi primăvara, crezându-se că, la echinocţii, forţele naturii pot influenţa viaţa. Considerând că anul este personificarea Soarelui, că se numeşte An Vechi înainte de miezul nopţii, apoi An Nou după ce renaşte, romanii au mutat sărbătoarea la 1 ianuarie, celebrând-o cu bucurie, masă bogată şi casă luminată.

În satele româneşti, pe lângă bucuria şi fastul ce însoţesc trecerea dintre ani, ajunul Anului Nou continuă să fie marcat de o datină străveche al cărei nume şi ceremonial de manifestare diferă de la o zonă etnografică la alta: „Pluguşorul”, „Uratul”, „Urătura de Sfântul Vasile”, „Buhaiul”, „Plugul Mare”, „Plugul flăcăilor”.

În Ajunul Bobotezei se ţine post, pentru a fi feriţi de necazuri. Fetele ţin post negru, iar seara pun busuioc sub pernă, cu credinţa că noaptea îşi vor vedea ursitul în vis. Ajunul Bobotezei este ziua în care preotul merge cu botezul pe la casele şi gospodăriile credincioşilor. Avram Cristea consemnează în „Obiceiuri si datini din judeţul Alba”, că la Almaşu de Mijloc, fetele de măritat sfintirea-caselor-de-Boboteazaîşi puneau pe pragul uşii: oglinda, piaptănul şi mărgelele pe care le acoperă cu un covor sau un preş peste care trece preotul când sfinţeşte casa cu aghiasma mare. După sfinţire, fata primeşte din mătăuz o crenguţă de busuioc, pe care, in ajunul Bobotezei, o pune sub pernă, alături de oglindă, piaptăn si mărgele, în speranţa că noaptea îşi va vedea ursitul în vis.

În unele zone din Transilvania şi Moldova se practică Chiraleisa, un obicei de purificare a spaţiului şi de invocare a rodului bogat. Este practicat de către copii şi organizat după modelul colindelor. În ajunul sau în ziua de 6 ianuarie, grupuri de băieţi intră în curţile oamenilor şi înconjoară casele, gospodăriile şi holdele, sunând din tălăngi şi rostind în cor versurile: „Chiraleisa, spic de grâu/Până-n brâu, Roade bune,/Mană-n grâne!”

În limba română, Botezul DomnuluiChiraleisa înseamnă „Doamne miluieşte!”, la origine având o formulă liturgică grecească. În ziua de Bobotează, preoţii sfinţesc apele, se face agheasma mare, din care oamenii iau şi îşi stropesc casele şi vitele, păstrând restul pentru leac. „La Bobotează, când moaie preotul crucea în apă, toţi dracii ies din apă şi rătăcesc pe câmp până trece sfinţirea apelor. Şi nimeni nu-i vede afară de lupi care se iau după dânşii şi unde-i ajung, acolo se iau după dânşii” (S. Fl. Marian). Din lucrarea lui Avram Cristea aflăm că Maria Poenariu din Laz aminteşte de o tradiţie pe Valea Sebeşului. Astfel, de Bobotează gospodinele puneau într-un coş fuioarele de cânepă pentru a fi stropite de preot. Valer Butură, în volumul „Cultura spirituală românească”, vorbeşte slujba-de-boboteazadespre practicile şi credinţele din Apuseni. În Ajunul Bobotezei se punea pe masă un blid cu grâu, pentru preot, care mai lăsa în el grăunţe pe care le stropea cu aghiasmă şi pe care gospodarul le arunca în pod peste grâul de sămânţă. Unele femei îi dădeau atunci un fuior ca să se facă cânepa înaltă şi subţire. De Bobotează, când se ieşea la râu, femeile duceau o meridare cu sare şi o doniţă nouă cu apă, pe care o puneau lângă masa unde se oficia slujba de sfinţire a apei de către preot. Din agheasmă gustau toţi membrii familiei, iar cea care rămânea era păstrată într-o sticlă ca leac. Sarea o dădeau la animale pentru a fi sănătoase şi mănoase. La slujba de la râu preotul dezlega nunţile, când făcea şi prima strigare, aşa cum era obiceiul. Bătrânii spun că dacă în ziua de Bobotează va fi vreme frumoasă, anul va fi bogat în pâine şi peşte.

Sursa foto: bancurisiglume.blogspot.com, sfantatreimebc.org, puterea-credintei.blogspot.com, radupadurean.wordpress.com

Acest articol a post publicat în Ianuarie şi etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>