Aug
4

Maica Domnului în Calendarul popular

      Sântămăria Mare şi Sântămăria Mică sunt sărbătorite cu sfinţenie de întreaga suflare a satului românesc . La trecerea de la vară la toamnă, Calendarul popular păstrează amintirea unui străvechi început de an, marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei mumă peste care părinţii Bisericii creştine au suprapus moartea (Adormirea) şi naşterea Fecioarei Maria. Inversând evenimentele care deschid şi închid viaţa sfintei, mai întâi moartea (15 august) şi apoi naşterea (8 septembrie), Biserica creştină a preluat, de fapt, modelul preistoric: moare mai întâi reprezentarea mitică ajunsă la vârsta senectuţii, în cazul de faţă Sântămăria Mare, şi apoi se naşte Sântămăria Mică.

În Sărbători şi obiceiuri româneşti , folcloristul Ion Ghinoiu aminteşte că Fecioara Maria este identificată în Panteonul românesc în mai multe ipostaze: Sântămăria Mică şi cu sinonimele Maicii (Precesta Mare şi Precesta Mică). Importanţa calendaristică a Sântămăriei Mari este subliniată de postul de două săptămâni care o prefaţează (1-14 august), maica-domnului-cu-sfintii-aiuduluide pelerinajele organizate la mănăstirile cu acelaşi hram, de deschiderea unui important sezon de nunţi (16 august – 14 noiembrie), de începerea târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă, de praznicele de pomenire a morţilor şi pomenile date pentru cei în viaţă.

Ghinoiu mai spune că perioada dintre cele două Sântămării, numită Între Sântămării, se considera timp optim pentru semănăturile de toamnă, „campanie de semănat” determinată de bătrâni prin observarea, începând cu noaptea de Sânziene 23/24 iunie, evoluţiei pe cer a constelaţiei Găinuşei. Acum se încheia văratul oilor la munte (La Sântămăria Mare / Tulesc oile la vale!), bărbaţii îşi schimbă pălăria cu căciula, se interzice scăldatul în apa râurilor spurcată de cerb şi dormitul pe prispa sau în târnaţul casei, se angajau pândarii la vii şi se luau măsuri de protecţie magică a podgoriilor împotriva păsărilor, se „băteau” nucii.

Sântămăria Mare este cea mai îndrăgită divinitate feminină, conform Panteonului românesc, aceasta fiind invocată şi în zilele noastre, în special, de fete pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru uşurarea naşterii, de păgubiţi pentru prinderea hoţilor etc. Având trăsăturile Născătoarei, a Marii Zeiţe neolitice, Maica Domnului este invocată în momentele de grea cumpănă ale omului. În unele tradiţii, Maica Domnului, este identificată cu astrul nopţii, Luna, sau cu Pământul, se roagă de Dumnezeu să nu prăpădească lumea, să nu izgonească vânturile cu avantajele care le aduc acestea oamenilor.

Conform tradiţiei creştine, Fecioara Maria a fost născută miraculos. Părinţii ei, Ioachim, descendent al unui neam împărătesc, şi Ana, descendentă din neamul lui David, erau defăimaţi şi huliţi că nu aveau copii. Ioachim se roagă lui Dumnezeu în munţi, iar femeia lui în grădină. După unele tradiţii, Ana ar fi rămas însărcinată mirosind sau sărutând o frunză de păr sau o floare, credinţă care avea să genereze şi sintagma „copil din flori” pentru naşterea nelegitimă.

Sursa foto: valeriugafencu.wordpress.com

Acest articol a post publicat în August, Calendar popular şi etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>