Mar
16

Alexie, deschizător al primăverii

Pe 17 martie este pomenit în calendarul creştin ortodox Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, fiind considerat făcător de minuni pe ape şi celebrat de pescari, la începutul anului piscicol. Popular, Alexie este cunoscut ca fiind o reprezentare mitică sezonieră, patron al vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa copacilor, sub pietre sau în ape şi care a preluat numele şi data de celebrare a Cuviosului Alexie, din calendarul ortodox. Conform lui Ion Ghinoiu, Alexie încălzeşte şi descuie pământul la 17 martie pentru a ieşi vietăţile care au iernat într-însul. Alexie, omul lui DumnezeuDupă şase luni, la Ziua Crucii, sărbătoare celebrată la 14 septembrie, Alexie încuie pământul. Apariţia şi dispariţia vieţuitoarelor, când încuie şi descuie Alexie pământul, sunt marcate de două importante fenomene astronomice: echinocţiul de primăvară şi echinocţiul de toamnă. Astfel, sărbătorile populare de la 17 martie şi 14 septembrie funcţionau ca hotare calendaristice care delimitau anotimpurile de bază ale anului: vara şi iarna. Primavara la munteExistă şi o legendă care spune că Dumnezeu, văzând că omul are mult de suferit de pe urma insectelor, le-a strâns pe toate în ziua de 14 septembrie şi le-a încuiat într-o lacră. Apoi l-a chemat pe Alexie, trimiţându-l să le arunce în apa mării. Ajuns pe malul mării, Alexie deschide, din curiozitate, lacra lui Dumnezeu. Instantaneu, gândacii, lăcustele, insectele se răspândesc pretutindeni, în apa mării, în nisip, pe ierburi, în copaci. FurniciDe atunci, susţine tradiţia, „nu numai pământul, ci chiar şi apa mării e plină de tot felul de jigănii, gângănii şi gugulii. Iar pe Alexie pentru că nu ascultat de Dumnezeu, l-a transformat în cocostârc ca să adune, între 17 martie şi 14 septembrie, insectele împrăştiate.” Începând din această zi, în satele din Câmpia Română, oile încetau să mai fie hrănite cu fân şi otavă, fiind scoase la iarbă verde, sărbătoare numită Lăsatul. În preajma echinocţiului de primăvară, timpul era suficient de cald pentru ca insectele să „învieze”, reptilele să se „dezmorţească”, ştiuca să se „zbată în apă” anunţând perioada de reproducere, albinele să iasă din stupi în căutare de hrană. De aceea, sărbătoarea era numită local Ziua Şarpelui, Ziua Peştelui sau retezatul Stupilor. ŞarpeLa Alexii se greblau şi se măturau ogrăzile, târlele şi oboarele, se aprindeau focuri prin grădini şi livezi, se ocoleau casele şi acareturile cu tămâie şi cârpă arsă pentru alungarea şerpilor şi insectelor, se legau tulpinile pomilor fructiferi cu paie să nu se caţere omizile pe crengi, se suna din clopoţei sau se făceau zgomote, bătând din fiare vechi, pentru a speria şerpii, şopârlele, salamandrele şi broaştele. Aceste practici se efectuau în sudul ţării, după cum mai spune Ion Ghinoiu, şi de Mucenici (9 martie), când era echinocţiul de primăvară, conform calendarului iulian.

De Alexii, femeile nu aveau voie să toarcă, să ţese, să depene sau să folosească foarfecele, acul sau furca de tors. Era interzis a se aduce în casă lut şi surcele, iar dacă lutul era adus din timp, acum se înmuia cu apă şi se astupau cu el toate găurile şi fisurile de la sobă, crezându-se că, în felul acesta, se astupau şi ochii şarpelui, iar oamenii erau feriţi de muşcătura lui. Din această zi le era permis oamenilor să ucidă şarpele, atunci când acesta le ieşea în cale. Broască

Alte reprezentări mitice asociate lui Alexie: Alexa Boje, considerat patron al vieţuitoarelor, care iernează sub pământ şi Alexe Caldu, sinonim cu Alexie şi Moş Alexă, care aleargă călare pe cal să întoarcă soarele furişat pe lângă sfinţi, la 9 martie, şi pe lângă Dochia, la 1 martie, spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa pământul fără căldură şi lumină. Când soarele ajunge în dreptul echinocţiului de primăvară încearcă, plictisit de drumul parcurs zilnic de la răsărit la apus, să fugă spre nord. Conform altor tradiţii, lumea este salvată de la pieire nu de Alexe Caldu, care este bătrân şi nu mai poate prinde din urmă soarele, ci de zeul tânăr cabalin, Sântoaderul cel Mare.

Bibliografie

Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an, Dicţionar, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1997, pp. 2, 3.

Acest articol a post publicat în Martie şi etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>