Mar
9

Mărţişorul – “funia anului”

Cine poartă mărţişor va fi sănătos şi va avea noroc tot anul

     Începutul primăverii calendaristice este marcat prin dăruire şi simbolism. Mărţişorul, semnul sosirii primăverii(sau, cum îi spune englezul, after winter) trebuie ales cu mare grijă înainte de a fi dăruit. Ar trebui ca fiecare mărţişor să reprezinte persoana căreia îi este dăruit. Şi urarea trebuie să fie făcută pe măsură. Un coşar poate transmite bunăstare, trifoiul noroc sau ghiocelul poate exprima gingăşia, trandafirul dragostea sinceră, iar crinul puritatea.

Românii sărbătoresc într-un mod aparte venirea primăverii, la începutul lunii martie. Conform vechiul calendar roman, 1 Martie era prima zi din an şi se celebra sărbătoarea „Matronalia” la care se desfăşurau serbările lui Marte, zeul forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii.

Semnificaţia mărţişorului a rămas aceeaşi de-a lungul timpului, este un simbol al primăverii, al revenirii la viaţă. La originile mărţişorului a stat o monedă de aur sau de argint, după alte surse, la care se ataşa o sfoară făcută din două fire răsucite, una roşie şi alta albă ( sau alb şi negru), ce semnificau lupta vieţii asupra morţii, a sănătăţii împotriva bolii şi care era purtată în general de persoanele sensibile (copii şi fetele tinere). Exista credinţa, conform căreia, această amuletă aducea noroc şi fericire. Despre mărţişor a început să se vorbească mai târziu, primele informaţii fiind furnizate de folcloristul Simion Florea Mihai. 

Conform folcloristului Ion Ghinoiu, mărţişorul începea să fie purtat, după unele tradiţii, nu de la 1 martie, ci la apariţia pe cer a Lunii Noi în timpul lunii martie. Numele oficial al lunii martie a influenţat, în ultimele decenii, generalizarea denumirii sărbătorii care cade la 1 martie, Mărţişor, în defavoarea altor denumiri mai vechi, cum ar fi Dochia, Dragobete. Mărţişor se numeşte şi cadoul făcut de 1 martie. În ceea ce priveşte modul de confecţionare, Ghinoiu spune că, mărţişorul ţine de tradiţia Dochiei. Acesta este făcut din două fire colorate şi răsucite, simbolizând iarna şi vara, de care se agaţă o monedă de aur, argint sau din alt metal. După unele informaţii etnografice, în vechime şnurul se împletea din lână albă şi neagră, fără să mai fie înnobilat cu monede sau, în condiţiile contemporane, cu obiecte artizanale. Şnurul reprezenta „funia anului” care împletea zilele celor două anotimpuri de bază, iarna şi vara.

Conform tradiţiei, mărţişorul se purta la mână şi nu era un atribut sau un privilegiu exclusiv al fetelor şi nevestelor. Iniţial acesta a fost un obiect ritual, care treptat s-a transformat în obiect de podoabă purtat la gât sau în piept. Este datina ca părinţii să lege la 1 martie copiilor săi câte o monedă la gât sau la mână. Scopul punerii sau legării mărţişorului este de a avea noroc în decursul anului, să fie sănătoşi şi curaţi ca argintul cu venirea primăverii şi peste vară să nu-i apuce frigurile. Punerea mărţişorului se face de regulă în zorii zilei, până nu răsare soarele.

Cu apa din neaua de 1 Martie se spală fetele peste tot anul pentru a fi frumoase şi drăgăstoase. În ziua de 1 Martie se leagă la fiecare pom roditor fir roşu, ca să facă poame multe. La luna plină se scoate bănuţul de la gât şi se cumpără cu el caş dulce şi vin roşu pentru ca fetele să aibă culoarea caşului şi să fie rumene ca vinul. Dacă de 1 Mărţişor e vreme frumoasă atunci vom avea o primăvară luminoasă. Acest şnuruleţ era făcut de femei, care îl legau la gâtul şi la mâna copiilor. Însă nu doar copiii purtau mărţişorul, ci şi tinerii şi adulţii. Mai mult, şnuruleţul ce vestea primăvara era legat şi la coarnele vitelor din gospodărie sau la poarta grajdului, pentru a proteja gospodăria. În timpurile de demult, această zi era început de an, moment în care creştea necesitatea oamenilor de a se proteja.

Mărţişorul se poartă până în momentul în care înfloresc trandafirii sau vişinii. Atunci firul roşu se pune pe un trandafir sau pe o ramură a unui vişin. În alte regiuni, mărţişorul se poartă atât cat durează zilele Babelor sau până la Florii, când se scoate şi se agaţă de crengile unui copac. Se crede că, dacă pomul va rodi, omul va avea noroc. Atunci când mărţişorul este aruncat după o pasăre, purtătorul va fi uşor, precum pasărea. Monedele desprinse de pe şnuruleţ erau păstrate până la Sf. Gheorghe, când fetele îşi cumpărau cu ele caş proaspăt şi vin roşu, pentru a fi îmbujorate precum vinul şi albe precum caşul. După Ghinoiu, durata purtării mărţişorului varia în funcţie de zona etnografică: până la Mucenici(9 martie), Armindeni(1 mai), Florii sau până la înfloritul pomilor fructiferi, a viţei de vie, a măceşilor, a trandafirilor.

În Ardeal, mărţişorul se agaţă şi la porţi, ferestre, la coarnele animalelor, la toarta găleţilor, pentru îndepărtarea deochiului, a spiritelor rele, pentru a invoca viaţa, puterea regeneratoare care se crede că ar fi stimulată prin însăşi „culoarea vieţii”.

În judeţul Alba, ne informează folcloristul Avram Cristea, de 1 martie, fetele de măritat adună zăpadă curată într-un ciubăr şi o pun la topit după care se spală cu ea pe faţă, cu credinţa că vor fi frumoase şi iubite de către feciori. Apa rămasă se păstrează mai multă vreme. Până acum o sută şi ceva de ani, Mărţişorul era primit de copii, fete şi băieţi, de la părinţi în dimineaţa zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui. „De 1 martie se făceau mărţişoare. Duceau fetele la băieţi. Făceau din aţă roşie de lână şi aţă albă. N-aveau bani să cumpere mărţişoare ca acum. Le puneam şi noi în chiept”, povesteşte Anica Ecşeu, informatoare din comuna Meteş, judeţul Alba. După Avram Cristea, mărţişorul primit de ziua de 1 martie de la cei dragi este închinat de fete, în ultima zi a lunii, dimineaţa pe nemâncate, soarelui cu următoarele cuvinte:

„Sfinte soare cân’ răsare
Şi raza sfântă îţi apare
Te cinstesc cu mărţişoru’
Să-mi faci păru ca fuioru’
Şi faţa ca bujoru’.
Şi la mulţi să fiu dragă
Anu-ntreg, viaţ-ntreagă
Şi la anu care vine
Alt mărţişor să ţi se-nchine.”

Bibliografie

Ion Ghinoiu, Sărbători şi obiceiuri româneşti, Editura Elion, 2007, pp. 233-235.
Avram Cristea, Obiceiuri şi datini din judeţul Alba, Editura Unirea, 2007, pp. 153-154.
Acest articol a post publicat în Martie. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>