Mar
10

La ceas de taină cu scriitorul Ioan Popa

Cultura tradiţională, spiritualitatea blăjeană, laolaltă cu istoria şi oamenii Purpurei, mi-au fost şi-mi sunt coordonate ale scrisului şi preocupărilor din totdeauna.

      Stimate domnule profesor, ne-am întâlnit deseori pe calea undelor, câtă vreme am lucrat la radio Reîntregirea, aşa încât eu vă cunosc în bună măsură personalitatea şi opera, preocupările şi preferinţele scrisului. V-aş ruga, de astă dată, să vă prezentaţi cititorilor noştri, care poate or şti mai puţine despre Dumneavoastră.

Cu siguranţă cititorii publicaţiei Dumneavoastră mă cunosc mai puţin. Pe vremuri apăream des în paginile ziarului Unirea, publicând acolo ani la rând (îndată după crearea judeţului şi mai ales prin anii 70-80 ai veacului trecut) materiale pe teme ale culturii tradiţionale (şi nu numai!) sub genericul „La izvoarele geniului popular”, de aceea poate cei mai vechi îşi aduc aminte de numele meu. Am lucrat ca profesor de limba şi literatura română la şcoala din satul natal, Roşia de Secaş, vreme de 45 de ani „fără cruţare”, vorba lui Pavel Dan, lăsând în urmă, socotesc eu, o pagină bogată în istoria acesteia, doar răuvoitorii fiind în stare a o ocoli ori a o nesocoti. Scriitorul şi folcloristul Ioan PopaDar, nu activitatea didactică cred că interesează acum şi la această rubrică, ci, mai degrabă, ceea ce am făcut în afara şcolii, pe tărâmul culturii şi literaturii româneşti.

Aşadar, să-ncepem, domnule profesor, cu începutul. Adică, cu cultura populară, căci cu asta ştiu că v-aţi ocupat (şi vă ocupaţi încă!) multă vreme, prin ea şi cu ea ieşind întâia oară în lume.

E adevărat, întâiul material l-am publicat în anul 1965 în ziarul Regiunii Hunedoara, ce apărea pe vremea aceea la Deva, „Drumul socialismului” chemându-se, având ca temă „Personalităţi ale satului meu” (cu referire la Nicolae Pauleti, întâiul culegător de folclor românesc din Roşia de Secaş, la 1838, şi la Ion Blăjan, cântăreţul nevăzător şi autor al unei cărţi de excepţie „Omul cu ochelari negri”). Continuând preocupările pe această linie, am publicat, în colaborare cu profesorul Ion Sârbu din Mediaş, originar din Tăul nostru de pe Secaş, un studiu asupra obiceiurilor din Valea Secaşului întitulat „Ia-ţi, mireasă, ziua bună”. Se întâmpla asta în anul 1972. I-a urmat seria de zeci de articole despre care vorbeam precum şi o mulţime de acţiuni prin care valorificam obiceiuri şi datini (filme documentare, puneri în scenă, concursuri locale, judeţene şi naţionale, interviuri şi prezentări la radio şi televiziune, prezenţe pe scene din ţară şi din străinătate şi atâtea multe altele). În paralel, s-au născut alte cărţi şi studii: „Pe drumul murgului. Legendă şi istorie pe Secaş” (1996), „Ţara Secaşelor. Monografie folclorică” (1996), „Folclor literar muzical din Ţara Secaşelor” (în colaborare, 2000), „Folclor secăşean” (2004) „Ţara Secaşelor” (2006). Dar, ceea ce mi se pare mai important este faptul că am reuşit să impun în calendarul manifestărilor cultural-artistice ale judeţelor Alba şi Sibiu festivalul intrajudeţean de folclor, cu desfăşurare anuală (la 30 ianuarie) în comunele aparţinând Ţării Secaşelor, întitulat „Datină străbună pe Secaş”, festival pornit în anul 1972 şi ajuns azi la a XVI-a ediţie (întrerupt în anii dinainte de Revoluţie). Pentru toate astea am fost decorat în anul 1972 cu ordinul „Meritul cultural”, distincţie nu lipsită de importanţă în toţi anii ce i-au urmat, iar de curând mi s-a acordat „Titlul de excelenţă” de către Consiliul Judeţean Alba. E mult, e puţin, las cititorului plăcerea să aprecieze.

Numai că preocupările Dumneavoastră nu se limitează doar la acest domeniu. Vă ştiu apropierea sufletească de Blaj şi toate ale lui. În ce se concretizează ea ?

De bună seamă. Cititorul este în măsură s-o facă, dar atunci când o face, să o facă – vorba latinului – „sine ira et studio”, adică fără mânie şi duşmănie. Deoarece Blajul, oraşul începutului formării mele, mi-a rămas adânc cuibărit în suflet şi toată viaţa l-am purtat cu mine. De aici, cărţile şi studiile despre el, despre oamenii şi istoria sa, despre spiritualitatea lui atât de bogată, dar şi atât de controversată. I-am cuprins toate astea în volumele: „Blajul. Biografii paralele” (1998), „Blajul. Dialoguri subiective” (2002), în „Studiul introductiv” la „Istoria şcoalelor de la Blaj”- reeditare a cărţii lui Nicolae Brânzeu apărută la Sibiu în anul 1898, ca şi în volumele: „Cerul şi pământul de acasă” (I – 2000, II – 2002) şi „Nicolae Brânzeu” – în colecţia „Oamenii Blajului”- (1995), „Recuperări selective” (2007). Am luat parte, şi iau, la toate manifestările lui de seamă cu comunicări şi studii felurite, prezent fiind şi-n paginile revistelor şi gazetelor ce apar aici: „Cultura creştină”, „Unirea”, „Blajul”. Scriitorul Ioan Popa şi soţia lui, doamna PuşaCa secretar al Despărţământului „Timotei Cipariu” al Astrei Blăjene am încercat, pe cât am putut, ca, prin tot ceea ce am întreprins, să lărgim contribuţia sa, a despărţământului, la promovarea idealurilor Asociaţiunii, să impunem personalitatea sa între celelalte despărţăminte din ţară şi din afara ei. Aşa încât, ori de câte ori Blajul ne cheamă, să ne înfăţişăm înainte-i la datorie, cu toată răspunderea şi cu toată dragostea. Pare anacronică o aşa viziune, nu? Se prea poate pentru cei mai tineri să privească aşa lucrurile, dar noi, cei mai de demult, aşa ştim şi înţelegem să ne facem datoria.

Urmarea unei asemenea atitudini?

Zilele trecute, mai precis pe data de 16 mai, am fost declarat Cetăţean de onoare al municipiului Blaj. Ceea ce, zic eu, nu-i puţin lucru. E o onoare care răsplăteşte, dar care şi obligă pe mai departe.

Aţi trăit o viaţă de om acasă, în satul de baştină. Şi-a pus timpul acesta în vreun fel amprenta asupra Dumneavoastră?

Da. Şi încă la modul cel mai serios şi mai cu putere posibil. Spun asta având în vedere faptul că locul, eroii şi faptele ce apar în cărţile mele aparţin acestui spaţiu mirific al Purpurei, numele metaforic al Roşiei de Secaş. Aici s-au petrecut întâmplări ce au zguduit viaţa colectivităţii, aici au iubit şi au pătimit oameni, aici au trăit, au lucrat şi au murit eroi de poveste, de aici au plecat în lume purtând cu ei numele satului oameni de seamă, pe toţi şi pe toate încercând a-i (a le) nemuri. Le spun astea paginile cărţilor: „Cerul şi pământul de acasă”, „Odinioară la Purpura” (2001), Patimi şi iubiri la Purpura” (2003), „Amarul fericirii” (2007), „De sub vălul negurii cărunte” (2008).

Răsplata?

Premii literare ale Astrei, ale revistei Discobolul, distincţii şi diplome felurite. E un fel de recompensă care tonifiază sufletul. Numai că la zi de azi, când goana după câştig material e în floare, şi asta poate fi socotită anacronică, depăşită de realitatea imediată a lumii în care trăim, noi creatorii de artă mai trăind încă prin lumea viselor, a ficţiunii şi-a satisfacţiilor morale oferite de ea.

(Articol apărut în ziarul Informaţia de Alba, nr. 3730/28 mai 2008)

Acest articol a post publicat în Interviuri. Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

2 Comentarii

  1. dan
    Publicat aprilie 21, 2011 la 9:15 am | Legătură permanentă

    Buna ziua! Interesant articol!  Tot respectul meu pentru autoarea lui si pentru  activitatea dlui profesor I.P. Articolul este interesant, dar autoarea face o confuzie care pune pe navigatorul pe internet pe piste gresite. Dl profesor are o activitate culturala si pedagogica remarcabile, dar domnia sa nu e scriitor!  Domnia sa este un respectabil om de cultura, activist cultural, chiar cercetator stiintific, dar monografiile nu sunt opere literare, pentru Dumnezeu! Noi cautam pe scriitorul IOAN POPA , prozator si poet,  autorul cartii ROBI PE URANUS aparuta la Editura HUMANITAS si am ajuns din intamplare aici. Autoarea face o confuzie care la randul ei naste alte confuzii. Orice scriitor poate fi profesor de literatura, dar nu orice profesor de literatura poate fi scriitor. In rest articolul este interesant. Ar trebui sa fim mai atenti cu oameni ca dl profesor descris mai sus. Ei, intr-un fel, sunt sarea pamantului cultural. Fara ei am fi mai saraci si mai slabi in fata istoriei. Iar daca doriti sa vedeti cine este IOAN POPA cautati la IOAN POPA SCRIITOR si il gasiti pe WIKIPEDIA.

    • Publicat aprilie 21, 2011 la 1:50 pm | Legătură permanentă

      Bine aţi venit pe site-ul meu, domnule Dan! Pentru dumneavoastră şi pentru alţi cititori interesaţi trebuie să fac o precizare importantă, pentru a linişti eventualele ape tulburi. Eu am intervievat pe scriitorul ardelean Ioan Popa, care este nu numai profesor de limba şi literatura română, ci este şi scriitor, poate, spre surprinderea Dvs.(are cel puţin 10 volume de beletristică). Meritele lui Ioan Popa, scriitorul din Alba, îi sunt recunoscute, el fiind membru în Uniunea Scriitorilor din România. Dacă mai există şi alt scriitor Ioan Popa(din Argeş), acest lucru nu trebuie să ne întristeze, ci să ne bucure, iar cei care sunt interesaţi de unul sau de celălalt dintre scriitori, vor face, cu siguranţă, diferenţa. Fiecare în această lume îşi are drumul şi locul său, iar faptul că avem doi scriitori cu acelaşi nume avantajează cultura românească, noi trebuind doar să vrem să apreciem pe fiecare dintre ei. Iar dacă doriţi să vedeţi cine este IOAN POPA SCRIITOR, căutaţi pe site-ul http://www.ioanpopa.ro

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>