Iul
14

Cuvânt înainte

        Pe domnul profesor Ioan Popa l-am cunoscut în primăvara lui 2004, la prima ediţie a Colocviilor de folclor, manifestare de rang, organizată anual de folcloristul Avram Cristea. Îmi aduc aminte, ca şi cum ar fi azi, că a fost un eveniment deosebit, desfăşurat în sala „Mihai Viteazul” a Prefecturii judeţului Alba şi care a adunat nume sonore ale culturii judeţului nostru, invitat special fiind atunci regretatul folclorist Gheorghe Pavelescu, de la Sibiu. Scriitorul Ioan Popa şi soţia sa, dna PuşaAuzisem şi chiar ştiam multe lucruri despre domnia sa, de munca sa neostenită, dedicată oamenilor locului de unde provine. Aflasem aceste lucruri de la interpreţii de muzică populară care se perindau în emisiunea mea de la Radio Reîntregirea, Marinela Baba, Nicolae Rusan, Alina Pinca, scriitorul Ioan Popa fiindu-le acestora de mare ajutor la începutul carierei lor, în formarea repertoriului muzical. De asemenea, imaginea activităţii lui Ioan Popa mi-a fost conturată şi de Veta Biriş, Ioan Bocşa, Ionuţ Fulea, Reta Rus, Paraschiva Voicu Cărbunar, Ilie Medrea şi Adina Hada Medrea.

Am avut emoţii, de ce să nu recunosc, când am vorbit pentru prima dată cu dumnealui, deşi, aveam să descopăr, îndată, că scriitorul Ioan Popa era un om de o mare omenie. Mi se întâmplase uneori, ca în munca de radio, să întâlnesc oameni deosebiţi, care au trudit în viaţa lor, dar care nu aveau acest dar al deschiderii, menit să creeze o punte spre comunicarea fructuoasă. Ioan Popa avea această calitate. Paraschiva Cărbunar, din Secăşel, dăscăliţă la Tinca Bihorului şi interpretă a cântecului din Secăşel, m-a prezentat scriitorului Ioan Popa, fiind şi ea invitată atunci la aceea manifestare culturală. S-a creat rapid o prietenie cu Ioan Popa şi, drept urmare, i-am adresat acestuia invitaţia în emisiunea mea de folclor, de la radio Reîntregirea, pentru a vorbi despre personalitatea sa culturală, neştiind că împreună aveam să realizăm un proiect complex. Eram conştientă atunci că aducându-l pe Ioan Popa în emisiunea mea, puteam să ofer ascultătorilor ediţii de neuitat. Aşa am reuşit să realizez cu Ioan Popa aproximativ 20 de interviuri, în studiourile de la Radio Reîntregirea, despre spiritualitatea Ţării Secaşelor, preocuparea de viaţă a domniei sale.

În ţinutul secăşean nu călcasem până atunci. Prin întâlnirile radiofonice, Ioan Popa avea să îmi descrie o lume cu totul aparte, în special satul domniei sale, Roşia de Secaş. Aveam să aflu diferenţele specifice dintre Secaşul Mare şi Secaşul Mic, cele două fiice ale Ţării Secaşelor. Prin istoria şi frumuseţea ţinutului secăşean, evocat cu mult patos de Ioan Popa, am descoperit oamenii deosebiţi ai acestor locuri, cu obiceiurile, trăirile şi datinile lor strămoşeşti. Am văzut în ochii şi sufletul lui Ioan Popa dragostea pentru satul său natal, pentru oamenii şi realizările acestora de-a lungul timpului, încât Ţara Secaşelor capătă în nararea sa valenţe epocale. Venea întotdeauna la radio însoţit de doamna Eugenia Popa, doamna Puşa, cum o ştie lumea, dăscăliţă şi ea, mereu zâmbitoare, pasionată de frumosul natal şi dedicată întru totul muncii soţului ei, fiindu-i de mare ajutor prin intervenţiile sale critice, după cum mi-au mărturisit chiar ei. De altfel, oriunde m-am întâlnit cu ei, erau mereu împreună, fericiţi şi de nedespărţit. Cât de frumoşi sunt şi azi! Oriunde sunt invitaţi la evenimentele culturale, îi văd împreună. Cât de frumos îmbătrânesc şi cât de frumos au ştiut aceşti doi dascăli să îşi fructifice timpul vieţii lor!

Pe durata realizării acestor emisiuni nu ajunsesem să merg pe Secaşe, spre ruşinea mea. Însă, Pronia Divină a lucrat într-un mod foarte interesant pentru mine. Se nimerise să merg la Ohaba, însoţită de părintele protopop Niculiţă Pascu, să iau un interviu, pentru radio Reîntregirea, PS Ioan Mihălţan, fostul episcop al Oradei, care era bolnav şi îşi trăia ultimii ani ai vieţii, acolo, în satul unde s-a născut, de care a fost toată viaţa legat şi unde a slujit mulţi ani ca preot, până a fost chemat la slujirea arhierească. În acea zi, aveam să descopăr ceva ce m-a marcat profund. Sentimentul ciudat de déjà-vu nu-mi dădea pace. Imaginea satelor, frumuseţea locurilor, dar şi oamenii îmi erau tare familiari. Starea aceea ce mă încerca, acoperită de emoţia urmării întâlnirii cu smeritul episcop, m-a bulversat total. Căutam în mintea mea, rapid, o explicaţie logică a acestui sentiment nemaiavut de mine până atunci. Mi-am dat seama că aceste locuri îmi erau atât de cunoscute din evocarea excepţională a domnului profesor Ioan Popa. La vremea realizării interviurilor, nu am conştientizat, că mă îndrăgostisem de locurile acelea izolate şi ferite, într-o oarecare măsură, de elementul civilizator, aşa cum îmi povestise Ioan Popa. Acea zi a fost cu totul excepţională, întâlnirea cu PS Mihălţan, cu familia părintelui Vasile, parohul satului Ohaba, vizita în muzeul etnografic şi paraclisul PS Mihălţan, consolidându-mi încărcătura spirituală secăşeană, pe care o primisem cu multă dăruire de la Ioan Popa.

Prin munca sa de o viaţă, închinată slujirii cuvântului şi spiritualităţii locurilor sale sfinte, Ioan Popa a reuşit ce n-au reuşit mulţi oameni de cultură să facă. Dragostea pentru satul natal a fost atât de puternică în sufletul său, încât, şi-a dedicat întreaga viaţă acestor locuri, mai întâi prin slujirea la catedră, insuflând vlăstarelor roşiene cultura românească, taina cititului şi dragostea pentru oamenii locurilor, ca mai apoi, în paralel, prin purtarea „poverii dulci”, cum însuşi îi spune, dedicându-se, timp de 40 de ani, culegerii, promovării, valorificării şi conservării folclorului şi culturii secăsene. A împlinit ce era de împlinit, deşi continuă, prin modestia-i caracteristică, să susţină că ar mai fi multe de făcut pentru spiritualitatea locurilor sale. Eu cred altceva. Dacă cineva ar dori să cunoască spiritualitatea secăşeană, cuprinsă în cultura blăjeană, fără ezitare, poate observa munca pragmatică şi actualizată, prin talentul scriitoricesc al lui Ioan Popa de care ne-a convins demult, în monografia „Ţara Secaşelor”, apărută la Editura Astra, Blaj, în 2006, dar şi într-o seamă de studii, articole şi filme documentar-folclorice.

Am considerat că interviurile realizate cu scriitorul Ioan Popa nu ar trebui să rămână doar fixate pe un suport digital, în arhiva mea. Am dorit să le scot la lumină, pentru că aceste interviuri sunt o poveste, multe lucruri despre care a vorbit Ioan Popa negăsindu-se în scrierile domniei sale. Cartea cuprinde, pe lângă prezentarea spiritualităţii Ţării Secaşelor, impresii personale, comparaţii, amintiri, descrieri ale unor oameni şi fapte, ale personalităţilor culturale din judeţul Alba, şamd. Un oarecare regret se poate remarca în nararea scriitorului, legat de pierderea unor obiceiuri folclorice, al căror ritual nu se mai practică. Regretul este unul general, fiindcă multe obiceiuri şi datini populare nu mai există în arealul ardelenesc, acutizându-se la Ioan Popa, acele obiceiuri cărora le-a închinat, în schimb, multe pagini din scrierile sale. Nu este împotriva „elementului civilizator”, din contră, îl consideră important şi firesc în evoluţia omenirii, îl dor efectele secundare ale acestuia asupra vieţii satului românesc. Soluţia salvatoare, în opinia sa, este revitalizarea satului românesc şi găsirea unor metode potrivite de a reînvia măcar o parte din tradiţiile strămoşeşti. El este convins că zestrea tradiţională este un atu faţă de ţările europene, alături de care dorim să ne aliniem, prin procesul globalizării. De asemenea, crede că datul strămoşesc poate fi un substitut temporar în competiţia cu aceste state, până când ţara românească ar reuşi să-şi rezolve problemele cu care se confruntă. Ioan Popa, prin închinarea vieţii sale spiritualităţii Ţării Secaşelor, reuşeşte cu succes să promoveze valorile spirituale ale locurile sale sfinte, fie de la biroul său de scris, fie din studioul radioului Reîntregirea. Dovadă este această carte, căreia am reuşit să îi dau contur, şi să o aliniez, prin îngăduinţa sa, alături de celelalte scrieri, dedicate conservării şi valorificării zestrei spirituale secăşene.

Acest articol a post publicat în Spiritualitatea Tării Secaşelor şi etichetat , , , , , , , , . Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>