Iul
14

Repere istorice ale Ţării Secaşelor

classid="clsid:38481807-CA0E-42D2-BF39-B33AF135CC4D" id=ieooui>

Aţi realizat, pe scurt, o delimitare istorică şi geografică. Vă rugăm, domnule profesor Ioan Popa, să ne prezentaţi câteva repere istorice despre Ţara Secaşelor.

 Este bine că pomeniţi despre lucrul acesta pentru că eu consider că este bine să se ştie încă de la început unde ne aflăm în timp şi spaţiu, unde se află această Ţară a Secaşelor din punct de vedere istoric şi geografic. Pomeneam mai înainte că istoriceşte coborâm tare departe în istorie, că aici s-au găsit multe dovezi arheologice. Bine ştiutul profesor Iuliu Paul a studiat aşezarea de la Păuca, o aşezare străveche, aflată în imediata apropriere a Roşiei noastre. Pe locul numit La Homm, de la marginea actualului sat, a fost găsită această aşezare care se duce mult îndărăt în istorie, până  prin mileniul IV – III înainte de era noastră. Şi tot acolo, la Păuca, în Grincin, de astă dată (numele sunt mai noi, săseşti, pentru că acolo s-a aşezat cu timpul o populaţie săsească), în urmă cu câţiva ani, profesorul Ciută, de la Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia, a venit în practică cu un grup de studenţi de la arheologie şi au cercetat din nou zona, descoperind între altele şi un ciocan străveziu de piatră, cu gaură de înmănuşare foarte bine lucrat şi bine păstrat, el fiind expus la muzeul Universităţii.

Venind stăpânirea romană peste aceste pământuri, ea găseşte aici o populaţie autohtonă bine consolidată, bine statornicită, iar elementul nou născut, populaţia daco-romană şi apoi cea românească, prinde rădăcini şi mai puternice aici. Disputa dintre istorici, care nu ştiu dacă se va stinge vreodată, privind retragerea aureliană, care ar fi lăsat pământurile goale şi că aici cineva a găsit pământ sterp, este dovedită istoric prin continuitatea elementului autohton, neîntreruptă pe aceste pământuri. Mai mult, după retragerea aureliană, veteranii romani rămaşi în Dacia, cu pietrele lor de mormânt, descoperite şi la Răhău, şi la Draşov, şi la Ohaba, aduct mărturii fără tăgadă că elementul autohton a dăinuit. Am văzut, de pildă, la muzeul din Ohaba, muzeu făcut de părintele episcop Ioan Mihălţan, de la Oradea, în faţa intrării o asemenea piatră, de vreo 85 de cm, dacă îmi aduc bine aminte, cu inscripţia unui asemenea veteran din Legiunea V Macedonica. Veteranii aceştia, instalându-se în câmp, şi-au creat acolo o gospodărie, o Villa Rustica Asemenea ville se găsesc şi la Apoldul de Sus – „Curtea Văii”, la„Levejoare”, dar şi la  Miercurea Sibiului – „Coşcane”. Iată, ce scria pe o asemenea inscripţie: „Ridicată de veteran stabilit cu familia la Apoldu de Sus, Moc(us) Bov, a decedat la o vârstă neştiută, o fiică ridicându-i piatră funerară” sau  „T. Flavius Grufus, veteran al Legiunii XI Claudia a fost lăsat la vatră imediat după cucerirea Daciei şi s-a aşezat temeinic în lunca Secaşului(la Rahău), unde îşi află sfârşitul la vârsta de 60 de ani, impozantul monument fiindu-i ridicat de soţia Iuliana Maxima şi de fiii săi” . Un alt exemplu: „Tarius Lucarius, veteran din Legiunea XIII Gemina,  aşezat în vatră la Daia, unde a decedat la o vârstă neştiută”. Exemplele ar putea continua. De menţionat că, această Ţară a Secaşelor a fost la vremea ei teritoriul economic al Legiunii XIII Gemina.

Geografic, Ţara Secaşelor merge de la culoarul Visei, în partea răsăriteană şi continuă, pe partea nordică până la Târnava cea Mare, de unde coboară în culoarul Mureşului, în partea ei apuseană, şi, întorcându-ne pe partea sudică, o aflăm mărginită de dealurile subcarpatice ale Mărginimii Sibiului. Ea cuprinde aproximativ 60 de aşezări, unele mai mari, altele mai mici, unele dintre ele în lichidare, aşa cum văd că soarta bântuie satele româneşti mai nou, prin depopulare, prin părăsirea lor din diverse motive.

Revin la retragerea aureliană, de la ea, toate pământurile acestea au rămas populate în continuare şi viaţa a dăinuit. Vine vremea întunecatului Ev Mediu. Puţine lucruri se ştiu, de acum, despre locurile acestea, ca de altfel despre întreaga istorie a noastră. E mai degrabă o pată întunecată a istoriei. După anul 1200 încep să se întemeieze sate româneşti, să se consolideze şi să se dezvolte de-a binelea. Acum documentele încep să vorbească despre existenţa satelor româneşti pe Secaşe. Ele făc referiri de regulă la schimburi de moşii, ele aveau mai ales caracter economic. De pildă, pentru Roşia şi Ungurei, este un document datând din 29 mai 1313, în care se pomeneşte de un schimb de moşii realizate de voievodul Ladislav al Ardealului şi grofii din Câlnic, voievodul cedând moşiile sale, Roşia de Secaş şi Ungureiul, (în ungureşte, Veresegyháza şi Gergelyfája, satul lui Grigorie),  pentru o moşie de pe Târnava Mică, Şona. Voievodul a cedat cele două moşii, fiind mai aproape de Câlnic, şi primeşte în schimb moşia Şonei. Ceea ce este interesant de semnalat este faptul că hotarele moşiilor delimitate la vremea aceea se păstrează şi astăzi. Ba încă şi unele toponime: Hula lui Băşcău, (boşcoşar în ungureşte) se pomeneşte şi astăzi ca şi Valea lui Sin, (ung. Sinpotoka). Au existat în sat oameni cu asemenea nume şi porecle, şi se credea ca de la ei se trage numele acelor pământuri, însă ele vin, iată, de peste 700 de ani şi, cu siguranţă, au fost şi mai devreme.

În jurul anilor 1300 satele româneşti, deja, se pomenesc în documente, fiind bine statuate. Urmează apoi vremurile de sărăcie mare, de iobăgie şi necazuri, ca peste tot la vremea aceea. De pildă, la 1584, spun documentele, s-au zălogit doi iobagi din Roşia de Secaş. Se împrumutaseră cu cinci gălete de grâu şi un butoi de vin şi n-au mai putut plăti această datorie, fiind vânduţi pentru asta nobilului Nagy, din Păuca. Ce simplu! Doi oameni vânduţi pentru că n-au putut plăti datoria. La anii cumpliţi de secetă, 1815-1817, era atât de înfometată lumea încât ajunsese la disperare. Văduva consilierului imperial Turi Laszlo, a găsit cu cale să-şi construiască conac la Roşia de Secaş. De ce? Pentru că mâna de lucru o avea, oamenii mergând la lucru numai să primească ceva de mâncare. Şi ea le dădea mămăligă din făină de cucuruz,  măcinată cu cocean cu tot. Dar bună era şi aia şi aşa lumea lucra de dimineaţa până seara doar pentru un pumn de mămăligă. S-au cunoscut  vremuri grele, vremuri tulburi, lumea fiind prinsă în evenimentele timpului. Astfel, la 1784, din zonă, o mulţime de oameni pleacă spre Alba Iulia şi participă la Răscoala lui Horea, la 1848 mulţime de lume merge către Blaj, iar la 1918, coboară iarăşi către Alba Iulia. Am aflat că fiecare sat şi-a trimis atunci o sută, două, chiar trei sute de oameni, după cum s-a putut, în frunte cu notorietăţile, cu preotul, cu dascălul. De la Roşia de Secaş au plecat, de pildă, vreo sută de oameni, în frunte cu notarul şi cu încă un om, econom, cum se numea la vremea aceea, mai ridicat din sat, şi au participat cu toată însufleţirea la adunarea cea mare de la Alba Iulia. V-aş spune, de asemenea, că la 10 ani, în primăvara lui 1929, s-au strâns pe câmpul lui Traian, aici la Alba Iulia, trei sute de mii de oameni. Din partea Secaşelor noastre s-a format coloana secăşeană a judeţului Târnava Mică, iar de pe Târnave, coloana târnăveană. La coloana secăşeană, formată şi pornită de la Roşia, cu însuşi prefectul în frunte, s-au strâns toate satele văii, lumea primindu-i cu atâta fast şi atâta măreţie, încât la Tău şi Ohaba, spun documentele, s-au făcut porţi de triumf cu flori în aşteptarea lor. La Berghin, saşii au ieşit şi i-au găzduit pe fraţii noştri români, care erau în drum sau în întoarcere de la Alba Iulia. Au fost nişte momente deosebit de înălţătoare, care s-au trăit şi s-au petrecut în această parte de pământ românesc. La Revoluţia de la 1848, pe câmpul de la Ciumbrud, unde îşi avea aşezată tabăra, Axente Sever fusese invitat să ia ceaiul la cineva în sat şi unul din centurionii săi, Ion Nemeş din Roşia de Secaş aflând că se pune la cale uciderea acestuia, intervine pentru salvarea lui. Cu preţul vieţii sale, se interpune, când se trăsese asupra lui Axente, ciuruindu-i căciula de gloanţe şi frângându-i sabia. Axente Sever fusese în cele din urmă salvat. Acest Nemeş ne arată prin fapta sa că la noi s-a trăit istoria intens, acolo în Ţara Secaşelor, că pământurile acelea sunt apărate cu sânge. Vin cu un sânge curat din istorie şi nădăjduim că aşa vor merge şi mai departe.

Acest articol a post publicat în Spiritualitatea Tării Secaşelor şi etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>