Iul
22

Specificul Secaşului Mare şi al Secaşului Mic

     Care este specificitatea Secaşului Mic şi al Secaşului Mare, domnule profesor Ioan Popa?

Această Ţară a Secaşelor, bucurându-se de o mare arhaicitate, de faptul că a fost ocolită din calea lumii mai civilizate, a reuşit să îşi păstreze şi o anume autenticitate, în ciuda influenţelor venite din zonele mărginaşe. Astăzi, de pildă, la Alămor încă se poartă costumele româneşti, coborâtor din portul nostru dacic, costumul acela alb, în zi de lucru şi în zi de sărbătoare. Se păstrează încă şi casa tradiţională cu toate ale ei. În multe părţi, la Alămor, în Dealul Câlnicului, dar şi la Ohaba, am întâlnit elemente decorative şi de podoabă, cu care ea vine din vremurile de demult. port popular de pe SecaşeŞi asta spune mult, ele fiind dovezi ale faptului că aici spiritul românesc este autentic şi în zona aceasta a Secaşului Mic, care se porneşte din Deal de la Sădinca, din partea vestică a culoarului Visei, cuprinzând satele, de o parte şi de alta înşirate pe apa sa, până la vărsare în Târnave, dar şi în cea a Secaşului Mare, care vine oarecum în paralel, vărsându-se în Sebeş, cu satele înşirate de partea şi de alta a ei.

Pe Secaşul Mic, zona se pretează mult mai mult agriculturii şi viaţa agrară şi-a pus amprenta asupra formării formaţiei spirituale a românului de aici. În cealaltă zonă se practică şi agricultura, dar fiind în imediata vecinătate a Mărginimii Sibiului, cu viaţa păstorească, cu transhumanţa şi cu toate ale ei, viaţa aceasta de păstor şi-a pus şi ea amprenta asupra formaţiei spirituale a românilor de pe Secaşul Mare. V-aş da un exempluedificator. La bute, în oraţia de colăcărie, darurile de pe Secaşul Mic se refereau la bani, la şold de porc, la colac. Colacul, de altminteri, este cunoscut la toate obiceiurile şi momentele mari din viaţă: nuntă, înmormântare, bute, mai peste tot. Dacă venim pe Secaşul Mare, darurile se referă în mod deosebit la berbecei, la berbecuţi. Şi exemplele ar putea continua.

Ne vom opri în cele ce urmează la câteva elemente specifice fiecărei zone.

La zona Secaşului Mic m-aş referi în mod deosebit la faptul că este o zonă pătrunsă de lirism, fenomenul liric fiind foarte pronunţat şi nu spun asta de astăzi sau de ieri, o spun documentele vechi şi creaţia spirituală izvorâtă de aici. O spune însuşi pastorul Andreas Mathesius, din Cergăul Mic, la 1647, când acesta s-a arătat revoltat că poporul, credincioşii, enoriaşii săi, la Crăciun, cântă şi cântece diavoleşti, prin asta înţelegându-se cântece laice. Eu privesc asta ca o mărturie, ca un document, că acum câteva veacuri creaţia literară a obiceiurilor de Crăciun era intensă, sigur, dominantă fiind creaţia religioasă, dar alături ei venea şi creaţia laică, respectiv colindele precreştine. Faptul că venim de atâtea veacuri cu o bogată spiritualitate, manifestată în mod deosebit în creaţiile populare, este un lucru fără de tăgadă asupra celora ce spuneam mai înainte, cu privire la lirismul ei pronunţat. port bărbătesc de pe SecaşeAş putea aminti aici şi culegerea lui Nicolae Pauleti, realizată la Roşia de Secaş, în 1838, 319 cântări şi strigături româneşti, cântecele ei având un pronunţat caracter liric, după cum le aprecia la vremea lui şi Leca Moraru. De asemenea, amintim poeziile şi creaţiile culese de Ion Micu Moldovan, ajutat de elevii săi, adunând cele peste 4.000 de piese – care stau la baza culegerii realizate de Iarnik Urban şi Andrei Bârseanu, Doine şi strigături din Ardeal. Putem continua cu ceea ce a realizat Margareta Hodoşiu, soţia scriitorului Ionel Pop, prietenul de vânătoare al lui Sadoveanu, de pe Valea Frumoasei. Culegerea realizată de Margareta Hodoşiu este prima teză de doctorat a unei femei din Ardeal, susţinută la Budapesta în 1915, aici culegerile de pe valea Secaşului Mic fiind la loc de frunte. M-aş referi apoi la colindele din Ardeal ale lui Alexe Viciu, despre care culegătorul aprecia: „între cele mai bine reprezentate ar fi cele de la Cergăul Mic şi Micăsasa”. Şi noi am avut parte să culegem de la Cergăul Mic nişte colinde şi cântece răscolitoare, prin conţinut şi prin linie melodică. Vă mai pot spune despre cântecul cununii, născut pe această vale, bine cunoscutul De către Cergău şi care poate concura cu omologul său cules de Teodor Burada, de la Dealul Mocului, pe la 1880. Neşansa a fost că nu a fost descoperit, ca şi culegerea lui Pauleti care a stat 90 de ani în bibliotecile Blajului, până le-a descoperit Alexandru Melin Lupeanu. Dacă ar fi fost descoperite la vremea lor, Nicolae Pauleti ar fi ocupat un alt loc în istoria literaturii române, între poeţii preromantici.

În creaţia epică, respectiv basm, faţă de această creaţie există preocupare pe Secaşul nostru. Demetriu Boer culege pe la 1850 basme de pe Secaş, pe la 1890-1892, învăţătorul de la Roşia de Secaş, Ioan Oancea Damian culege şi el două basme, publicate în două numere din „Gazeta Transilvaniei”, unul fiind basmul Ileana Cosânzeana. Iată că au fost preocupări faţă de ceea ce este spiritual, faţă de ceea ce este valoros. Şi saşii de aici au trecut la culegerea şi valorificarea unor asemenea piese de valoare. De la Ungurei, Claus Stephani (fost redactor adjunct la revista Neuer Weg) a realizat o culegere deosebit de valoroasă „Die Sonnenpherde” – Caii Soarelui, cu nişte lucruri pe care le-am găsit în traducerea oamenilor locului deosebit de valoroase. Este ştiut că literatura populară stă ca fundament creaţiei culte, ea născându-se într-o lume plină de sensibilitate şi gingăşie. Drept urmare, de aici vine, de la Cenade, Ion Agârbiceanu, părintele literaturii române, de la Lupu, poetul Aron Cotruş, de la Alămor, Ion Barac, de la Roşia, Ion Blăjan, acel om fermecător care n-a văzut niciodată lumina zilei sau, în zilele noastre, Gligor Haşa, din Tău, prozator abordând teme de factură istorică, în mod deosebit referitoare la etnogeneza românilor. Ion Groşan, bine cunoscutul publicist şi prozator al generaţiei tinere, vine după mamă, de la Roşia de Secaş, iar Şt. O. Iosif, originar după bunică, de la Vingard, Silviu Dragomir, marele istoric, secretarul Adunării de la 1918 îşi are originea la Ohaba. Ne putem opri şi asupra cântăreţilor Ion Radu, de la Alămor sau Paraschiva Voicu, din Secăşel, Simi Deac şi Nicu Rusan, de la Ohaba. Un lucru aparte, care trebuie subliniat, este faptul că de pe Secaşul Mic s-au ridicat şi oameni de formaţie religioasă, care au urcat pe treptele cele mai de sus. Aşa, de pildă, părintele Rusan de la Ohaba a ajuns mitropolit al Moldovei, iar episcopul de Oradea, Ioan Mihălţan, tot de la Ohaba a plecat şi el. Iată, o îmbinare fericită, laic şi religios, manifestat cu pregnanţă până la sferele cele mai de sus. Sunt lucruri care toate laolaltă creionează această zonă a Secaşului Mic.

Să vedem ce este de spus despre zona cealaltă a Secaşului Mare. Cuprinde o regiune cu sate aşezate de o parte şi de alta a Secaşului Mare şi precizam, mai înainte puţin, că zona merge până la dealurile subcarpatice, de la depresiunea Apoldului şi a Miercurii Sibiului, până la vărsarea Secaşului în Sebeş. Aici aş vrea să precizez că zona se pretează agriculturii, dar fiind sub influenţa Mărginimii viaţa păstorească are şi ea o pronunţată şi importantă influenţă asupra spiritualităţii de aici. Butea mică de pe SecaşeZona aceasta a fost totuşi mai deschisă lumii. Pe aici trece linia ferată de la Vinţu către Sibiu, pe aici trece şoseaua naţională de la Sebeş la Sibiu. Oricum, căile acestea mari depăşesc suta de ani, faţă de cealaltă zonă a Secaşului Mic, unde drumurile şi astăzi sunt cum sunt şi par o zonă ruptă de lume, scoasă din calea civilizaţiei. În schimb, aici, zona este mai luminată, mai deschisă şi civilizaţia a pătruns mai mult decât în cealaltă parte. O notă, pe care am socotit-o ca fiind distinctă pentru această zonă, este faptul că imediata vecinătate a muntelui şi-a pus amprenta asupra mărgineanului, făcându-l mai calculat, mai reţinut, mai sobru. Omul acesta se zice că este mai închis, dar oricum el ceea ce întreprinde, ceea ce face, face mai mult din calcul. Celălalt este deschis, este luminat, îşi dă tot ce are. Se şi spune: „că unde vine mărgineanu, pleacă jidanu”, deci sunt doi oameni care nu prea pot să convieţuiască, pentru că ceea ce întreprinde el este, în bună parte, spre câştig, dominat de mercantilism. Ei, satele de aici au căpătat o asemenea notă ca urmare a acestei constituţii sufleteşti. De pildă, luaţi seama la satele Draşov, Cunţa, Miercurea, Apold, Doştat, sate situate pe Secaşul Mare, că sunt aidoma unor cetăţi, cu ziduri parcă până la cer, cu porţi ferecate, comunicând mai greu cu lumea. Dincolo, pe Secaşul Mic, porţile sunt normale, garduri din scândură, cu vedere din curte şi afară, parcă omul nu este retras în carapacea lui, ci e dornic să comunice cu lumea. Ceilalţi, dimpotrivă. Situaţia asta o pun pe seama vieţii aspre pe care muntele a generat-o. Zona aceasta are şi alte elemente specifice. De pildă, portul de aici este dominant de ţundră, pe care n-o găsim pe valea cealaltă. Este nelipsită din satele Secaşului Mare, ceea ce pe Secaşul Mic nu se cunoaşte. Şi alături ei este cojocelul, cu pielea lui albă, ornat cu tot felul de motive, cusute cu aţă neagră, pe la buzunare şi pe la piept. Amintesc şi jocul cu măşti, care este dominant şi mult mai întâlnit decât în partea cealaltă, a Secaşului Mic. Ar fi de semnalat un obicei care apare numai aici, Cu ojogul sau Ziua Ionilor, în Dealul Câlnicului, obicei practicat de Sfântul Ion, la Bobotează. Mulţi dintre oamenii locului au dat dovadă de pricepere în cioplitul în piatră sau în în lemn, dar şi în pictură. Aici îşi are originea, la Ludoş, Octavian Smighelski, marele pictor bisericesc, cel care a pictat iconostasul şi cupola catedralei din Sibiu şi pictorul Nicolae Muntean, zis Zugravul, cel care era binecunoscut, pictând atâtea biserici din zona Mărginimii Sibiului. Ar fi vorba de întâiul pictor academic Ion Costande din Răhău, apoi sculptorul Cornel Negrea de la Miercurea Sibiului sau de „săpătorul în lemn”, Ion Luca Munteanu, de la Ludoş, şamd. Literatura cultă ne-a dat şi ea personalităţi de marcă, Ion Rahoveanu, Ilie Moise, cărturarul sibian, cu rădăcini la Cut. Şi aici sunt interpreţi de muzică populară, precum Maria Cotârlea, din Şpring, Dumitru şi Ilie Muţiu de la Ludoş, Ilie şi Adina Medrea, de la Cunţa.

Acest articol a post publicat în Spiritualitatea Tării Secaşelor şi etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>