Iul
14

Ţara Secaşelor, vatră spiritual-folclorică

                                     Delimitare istorico-geografică

      Domnule profesor Ioan Popa, de ce o Ţară a Secaşelor?

Termenul nu-mi aparţine, el fiind statuat de geograful Mircea Stroia, cel care l-a studiat cu ani şi ani în urmă, coautor la Tratatul de geografie-fizică a României. Pierind el mai devreme, poate chiar prea devreme, mi-am asumat eu obligaţia de a-l impune şi statornici pentru totdeauna în vocabularul şi preocupările specialiştilor. El socotea că acest pământ românesc, acest rotund de pământ românesc, are ceva deosebit, atât geografic, cât şi spiritual. Definit mai întâi geograficeşte acest teritoriu sub numele de Ţinut al Secaşelor, raportat mai apoi la spiritualitate, s-a constatat că, din acest punct de vedere, acest pământ românesc se poate constitui într-o entitate aparte, într-o zonă spirituală cu elemente specifice. Aşa cum ştim din istorie despre Ţara Făgăraşului, Ţara Amlaşului, Ţara Haţegului, aşa şi această Ţară vine de undeva, cu rădăcini destul de adânci în istorie, pomenită fiind sub numele de „Terra Blachorum et Bissenorum”, încă de Cronica lui Anonimus, notarul regelui Bella al IV-lea. Acest pământ „Terra Blachorum”, pământ al românilor „Et Bisenorum”, şi al besilor sau al pecenegilor, coboară mult înainte, până în feudalismul timpuriu.

Ţara SecaşelorEste de notat că acest pământ, această zonă, acest ţinut românesc coboară şi mai adânc în vreme. El merge cu urme dovedite istoric de descoperiri ce s-au făcut în zonă, până în paleolitic, cu peste 7.000 de ani coborând în istorie. Sunt numeroase urmele descoperite pe pământul Ţării Secaşelor, de pildă, la Ghirbom, la Apold, la Răhău, la Roşia, unde ne-am duce aproape călcăm pe istorie, călcăm pe urme care dovededc vechimea locuirii pe aceste pământuri şi continuitatea elementului autohton pe aceste locuri. În cursul istoriei, dacă ar fi să facem o trecere prin istorie, pământurile acestea au cunoscut vremuri bune şi mai puţin bune. În vremurile vechi, aş vrea să vă spun că pământurile acestea au fost acoperite în mare parte de pădure, o pădure imensă care începea de pe la Daia şi continua pe la Vingard, până către Armeni, Ludoş, în partea de apus a judeţului Sibiu.

Fac o scurtă paranteză aici. Această Ţară a Secaşelor cuprinde sate din două judeţe, respectiv partea răsăriteană a judeţului Alba şi cea apuseană a judeţului Sibiu. Deci, când vom pomeni de sate din judeţul Sibiu să ştim că facem referire la sate din arealul acesta. Revenind, pădurea aceasta era imensă şi ea dăinuie prin veac cu luminişurile ei. Aici se cultivau pământurile, aici oamenii îşi aşezau vatra la vremuri bune, la vremuri luminoase, iar când asupra lor se abătea puhoiul migrator sau duşman, atunci, se retrăgeau la poale de codru. Pendularea aceasta între codru şi luminiş, între cultivarea pământului şi ascunsul în codru a dăinuit multă vreme, mai ales în veacul întunecat al Evului Mediu, dar şi mai înainte, în perioada migraţiilor, încât viaţa de aici nu a dispărut. Ba din contră. Tradiţia orală a moştenit o poveste care spune cam aşa: La vremuri de restrişte, oamenii, cum n-aveau voie să-şi clădească biserici de zid, ci doar de lemn, de bârne, primul lucru pe îl care-l făceau înainte de a se retrage la poale de codru era să îşi desfacă biserica, bârnă cu bârnă, om cu om ştiind ce are de făcut. Îşi lua fiecare bârna în spinare şi o căra la locul unde ştia că se află ascunzişul şi acolo, o remontau, o refăceau. Întâi credinţa. La loc de cinste era biserica, aşezată înaintea tuturor celorlalte, şi apoi, în jurul ei se aşeza vatra satului, chiar şi vremelnic. Dacă jos, în luminiş, era prăpăd, era jaf, măcel, aici, în schimb, se refăcea biserica şi în jurul ei gravita viaţa pe pământul cel nou, urmând ca la plecarea duşmanului de pe vatra cea veche, ei să coboare din nou la locul lor dintotdeauna.

La Ohaba, este alături de sat o pădure, Viişoara. În vremurile acelea, satul era când jos pe vale, când în pădurile Viişoarei. Aş mai putea exemplifica şi cu satul Ungurei, şi el sat aflat la poale de pădure, şi el cunoscând aceeaşi soartă. Şi aşa, spiritualitatea, românismul s-au păstrat din vremurile de demult şi va dăinui în continuare. Căci o naţie nu poate să piară chiar atât de uşor. Şi prin aceste Ţări, cum este şi Ţara Secaşelor, alcătuitoare laolaltă a Ţării celei mari Româneşti, ne ducem în continuare înainte.

Acest articol a post publicat în Spiritualitatea Tării Secaşelor şi etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvaţi ca şi semn de carte legătură permanentă. Publicaţi un comentariu sau lăsaţi un ping: Adresa Ping-ului.

Publicaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi niciodată publicată sau redistribuită. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

*
*

Puteţi folosi următoarele etichete şi atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>