Iun
6

Iunie sau Cireşar

        Luna a şasea din an e dedicată zeiţei Iuno, soţia lui Jupiter şi protectoarea femeilor măritate. Întrucât în iunie se coc cireşele, primele fructe ale anului, luna se numeşte, în tradiţia românească, Cireşar sau Cireşel. Acum, în perioada solstiţiului de vară, când ziua devine cea mai lungă, timpul calendaristic şi vegetaţia ajung la maturitate. Citeşte mai departe »

Publicat în Iunie | Etichetat , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Iun
6

Sărbători populare din Săptămâna Rusaliilor

    Ieşirea din sărbătoarea Rusaliilor se făcea prin intermediul unor sărbători-pereche, în oglindă, ale celor din zilele ce au precedat ultima mare sărbătoare a calendarului mobil. Avem de-a face iar cu o marţi mânioasă, a tunetelor şi a trăsnetelor, precum şi cu ecouri ale zilelor Bălţate care s-au ţinut nu demult. Tradiţia spune că Rusaliile se ţin trei zile, altfel e rău de poceală. Citeşte mai departe »

Publicat în Iunie | Etichetat , , , , , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Iun
2

Tradiţii şi obiceiuri la Înălţarea Domnului

      Sărbătoarea Înălţării Domnului poartă numele în popor de Ispas. Ispas ar fi personajul mitic care se pare ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la Domnul. Din ziua de Paşti şi până în ziua de Ispas, oamenii salută spunând „Hristos a înviat!” şi li se răspunde cu „Adevărat c-a înviat!”, iar în ziua Înălţării Domnului se salută cu „Hristos s-a înălţat!” şi se răspunde cu „Adevărat că s-a înălţat!”. După ziua de Ispas încep a se saluta obişnuit. Citeşte mai departe »

Publicat în Calendar popular, Iunie | Etichetat , , , , , , , | 1 Comentariu

        La 21 mai, Biserica Ortodoxă îi cinsteşte pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. În memoria tuturor, ei au fost cei care au dat libertate creştinismului, considerat de atunci egal în drepturi cu celelalte religii din Imperiul Bizantin. În mod paradoxal, libertatea creştinismului a fost obţinută prin foc şi sabie. Se spune că în ajunul luptei de la Pons Milvius, împăratul Constantin a avut o viziune. El a văzut pe cer, în plină zi, o cruce strălucitoare purtând inscripţia „in hoc signo vinces” , însemnând „cu aceasta vei birui”. Mai mult decât atât, noaptea i s-a arătat în vis Mântuitorul, cerându-i să pună pe toate steagurile semnul crucii. Citeşte mai departe »

Publicat în Mai | Etichetat , , , , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Mai
6

„Sâmbra oilor” în Alba

        În preajma Sângiorgiului (Sfântul Gheorghe) până într-o altă zi de sărbătoare, Sfinţii Constantin şi Elena, crescătorii de oi se adună în fiecare sat pentru a stabili împreună unde vor face stânele în acel an, cine le va fi baci şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Citeşte mai departe »

Publicat în Mai | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 Comentariu
Mai
3

Cronica unui început de viaţă nouă

       La începutul lui 2011 priveam cu o oarecare rezervă dacă se va schimba, în vreun fel sau altul, viaţa noastră. Pe fondul vieţii societăţii româneşti actuale, al degradării morale a acesteia, mă frământam adeseori dacă ar mai putea exista vreun mod în care aş putea să îmi trăiesc frumos viaţa. A mea şi a familiei mele. Singura salvare am văzut-o venind de la Dumnezeu, doar de la El. Au fost clipe grele până atunci, de cumpănă, iar când am crezut că am ajuns la capătul puterilor, ajutorul lui Dumnezeu nu a întârziat să apară. Citeşte mai departe »

Publicat în Consemnări | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Mai
1

Armindenul – sărbătoarea primăverii

      Prin denumirile populare Florar sau Florariu, luna mai indică vremea vegetaţiei (Frunzar). Zicala populară „Mai e Rai”, atribuie acestei luni cele mai propice condiţii pentru desfăşurarea lucrărilor agricole. Atât pe ogoare, cât şi în livezi, grădini sau podgorii, activitatea este în plină desfăşurare. Mai este luna în care prisăcile, turmele de oi şi cirezile de vite dau randament maxim. Citeşte mai departe »

Publicat în Mai | Etichetat , , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Apr
28

Tradiţii la Izvorul Tămăduirii

     În mijlocul Săptămânii Luminate, Biserica a aşezat o sărbătoare a Maicii Domnului. În sâmburele sărbătorii Fiului lui Dumnezeu este firesc să trăim comuniunea cu cea care I-a fost mamă. Sărbătoarea se numeşte „Izvorul Tămăduirii” şi este legată de un izvor, sau mai degrabă de o fântână, aşezată în Constantinopol, a cărei apă a devenit vindecătoare. Citeşte mai departe »

Publicat în Aprilie | Etichetat , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Apr
27

Credinţe în Săptămâna Luminată

        Ca dovadă că în Săptămâna Luminată Raiul este deschis, în ziua de Înviere se scoate uşa din mijloc a altarului şi se pune deoparte, unde stă apoi toată Săptămâna Paştilor sau Săptămâna Luminată. Cine moare în acest interval şi mai ales în ziua de Paşti sau în săptămâna cea dintâi după Paşti, numită pretutindeni Săptămâna Luminată, merge de-a dreptul în rai pentru ca lumina raiului străluceşte fiecăruia care moare în această săptămână şi pentru ca în timpul acesta uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului închise. Cel care moare este primit în rai, indiferent de păcatele care le-a făcut, căci toate i se iartă. Citeşte mai departe »

Publicat în Aprilie | Etichetat , , , , , , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Apr
22

Sfintele Paşti, sărbătoarea Învierii şi a Luminii

        Cea mai mare şi cea mai însemnată, mai sfântă şi mai îmbucurătoare sărbătoare de peste an, este sărbătoarea Paştelui, Paștele sau Învierea Domnului, deoarece în această zi „Hristos a înviat din morţi, cu moarte pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”, iar pe cei vii răscumpărându-i de sub jugul păcatului strămoşesc şi împăcându-i cu Dumnezeu. Citeşte mai departe »

Publicat în Aprilie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu