Apr
22

Băbăluda, obicei de Sfântul Gheorghe

        Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este unul dintre cei mai veneraţi sfinţi din calendarul ortodox, sărbătorit la data fixă în fiecare an – 23 aprilie. În tradiţia populară sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sângeorz, fiind considerat a fi un zeu al vegetaţiei, protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor, el fiind identificat în Panteonul românesc cu Cavalerul Trac. Citeşte mai departe »

Publicat în Aprilie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Apr
20

Ouăle roşii, tradiţii şi simbolistică

      După milenii de evoluţie a credinţelor şi ideilor religioase, românii înroşesc şi încondeiază ouăle primăvara, la sărbătoarea centrală a calendarului festiv creştin, Paştele. Înroşitul şi încondeiatul ouălor, meşteşuguri populare de un rar rafinament artistic, se îmbină cu numeroase credinţe şi obiceiuri precreştine. Conform lui Ion Ghinoiu, oul este ales la Miezul Păresimilor, ziua de miercuri din mijlocul Postului Mare, este gătit(colorat şi încondeiat) în Săptămâna Patimilor, pentru a fi ucis, prin lovire violentă în cap(ciocnitul ouălor) şi mâncat sacramental în ziua de Paşte. Citeşte mai departe »

Publicat în Aprilie | Etichetat , , , , , , , , , , | 2 Comentarii
Apr
20

Joia şi Vinerea Mare

       În Săptămâna Mare, ţăranii români se pregăteau cu multă conştiinciozitate pentru întâmpinarea Învierii Domnului. Printre multele treburi gospodăreşti, aceştia nu uitau de însemnătatea religioasă a fiecărei zile din săptămână. Cele mai însemnate zile şi respectate cu sfinţenie, prin participarea la sfintele slujbe, erau Joia şi Vinerea Mare. Citeşte mai departe »

Publicat în Aprilie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Apr
20

PĂŞTENII din Vinerea, Alba

        Satul Vinerea, din judeţul Alba, se pregăteşte de sărbătoare. Freamătul sărbătorilor de Paşti şi mireasma dulce a florilor de primăvară vestesc aproprierea marelui praznic al Învierii Mântuitorului. Casele şi curţile, curate şi îngrijite, grădinile plivite şi pomii înfloriţi, chipurile luminate ale oamenilor, zumzetul albinelor, zborul fluturilor şi al păsărilor de tot felul, toate la rândul lor, sunt pregătite să vestească Învierea lui Hristos, printr-un obicei al întregii comunităţi săteşti, care a dus faima vinerenilor în întregul ţinut românesc. Citeşte mai departe »

Publicat în Aprilie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Apr
19

Obiceiuri și datini în Săptămâna Mare

       În Săptămâna Mare în toate gospodăriile se face curăţenie generală, se mătură curţile, se adâncesc şi se curăţă şanţurile, se repară gardurile, se curăţă gunoiul din şuri, se lipesc şi se văruiesc casele, se spală perdelele şi mobilierul, se şterg geamurile, se aerisesc toate hainele, aşternuturile şi covoarele. Bărbaţii muncesc la câmp până cel târziu în ziua de joi, când revin în gospodărie şi îşi ajută nevestele la treburile casnice. Citeşte mai departe »

Publicat în Aprilie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Apr
14

Floriile, tradiţii şi credinţe populare

           Cu o săptămână înainte de Paşti sunt serbate Floriile. Această zi era iniţial dedicată zeiţei romane Flora, însă, după un timp, ea s-a celebrat în amintirea intrării lui Iisus în Ierusalim. Ziua de Florii este sărbătoarea reînvierii naturii, când înfloresc sălciile, pomii fructiferi şi florile. Salcia însă joacă un rol foarte important în ritualurile acestei zile. La începutul ciclului, în ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectua un ceremonial complex, structurat după modelul colindelor, dedicat unei zeităţi a vegetaţiei numită Lazăr sau Lăzărică. Citeşte mai departe »

Publicat în Aprilie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Apr
11

Tradiţii în Vinerea Floriilor

           În Transilvania şi Banat, în ajunul Floriilor, fetele mari aveau obiceiul de a pune căutătoarea (oglinda), împreună cu o cămaşă curată, sub un păr altoit, trebuind neapărat ca, a doua zi de dimineaţă, răsăritul soarelui să le găsească acolo, oglinda fiind ulterior intens folosită în farmecele de dragoste şi sănătate. Citeşte mai departe »

Publicat în Aprilie | Etichetat , , , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Apr
4

Prier, în calendarul popular

            Aprilie sau Prier, după denumirea populară, este o lună plină de credinţe vechi şi practici fortificatoare. Natura este pregătită să ne ofere tot felul de remedii, inclusiv pentru sănătate şi dragoste. În credinţa populară se spune că dacă toate gândurile noastre vor fi exprimate cu sufletul curat, se vor împlini după noaptea Învierii.

Citeşte mai departe »

Publicat în Aprilie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Apr
1

Ziua păcălelilor

         Ziua de 1 aprilie reprezintă un prilej de distracţie şi un motiv foarte bun de a-i păcăli pe cei din jur. Ziua Păcălelilor este o tradiţie foarte răspândită în întreaga lume. La români, obiceiul păcălelilor de 1 aprilie este relativ nou, datând din secolul al XIX-lea, deşi în comunităţile de saşi şi şvabi din Romania exista mai demult tradiţia de a-şi face farse de 1 aprilie. Citeşte mai departe »

Publicat în Aprilie | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , | Lăsaţi un comentariu
Mar
30

Ţărani pe cale de dispariţie

      S-a ivit să merg în Apuseni în urmă cu o săptămână. N-am mai fost de aproape un an şi chiar îmi era dor. Destinaţia era Vadu Moţilor. Vroiam să iau o gură de aer, dar şi să evadez din prozaicul cotidianului. Pe drum mă rugam să văd ceva frumos, să întâlnesc oameni deosebiţi, să văd peisaje care să mă lase cu gura căscată şi după care să oftez ori de câte ori îmi aduc aminte. Citeşte mai departe »

Publicat în Atitudini | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , | 2 Comentarii